ALIRA - ALIMAN , POVESTE CU POZE

Am promis saptamana trecuta o lunga poveste despre culesul viei de la Aliman. Am promis si multe fotografii. Din pacate, deocamdata, nu pot onora decat cea de-a doua parte a promisiunii. De ce? Din punctul meu de vedere , simplu. Mi-a fost dor de Aliman ! Mi-a fost atat de dor si revederea cu Aliman a fost atat de calda, de induiosatoare, atat de "peste asteptarile mele" ca, acum, nu-mi gasesc cuvintele. Nu pot sa redau in cuvinte ce am simtit eu la Aliman.
Despre ce sa vorbesc mai intai? Despre plecarea din Bucuresti? Despre drumul minunat pana acolo?(intre noi fie vorba, confortabilele autocare  SCANIA fac ele insele calatoria o placere!) Despre peisajul inceputului de zi in octombrie? Despre primirea la Aliman? Despre cele aproape 200 de persoane prezente? Despre personalitatile prezente? Despre cuvintele mai mult decat laudative primite de nou-nascuta ALIRA, sora mai mica si romaneasca a ENIREI?Despre Razvan Cruceanu, care s-a intrecut pe sine cu pastrama si mielul umplut cu cus-cus si stafide? Despre Ghenadie si Marc? Despre atmosfera celor 10 ore care trebuiau sa fie 5, dar nu se indura nimeni sa plece? Despre apusul de soare de la Aliman?
Sau despre............
Despre multe altele pe care, acum nu le pot selectiona.
Dar ma bazez pe imaginile pe care le-am luat de acolo. Ma bazez si eu pe ceea ce se spune de obicei, cand nu te asculta tastatura. Sau, nu ai ce dicta tastaturii vinovate de lipsa de inspiratie.
Spun, deci:
"O IMAGINE FACE CAT O MIE DE CUVINTE"
Las cuvintele sa vorbeasca si imaginatia Dvs. sa zburde !