O, SOLE MIO !

"Trattoria florentina de pe via Borgognona la numai cativa pasi de "Albergo di Spania"era, ca in fiecare zi la ora dejunului, plina...............

Barbatul gras si gurmand, se legana pe scaun cu supletea unei meduze si vorbea cu o voce nazala, plesnind din limba intre fraze. ca si cum ar fi gustat cuvintele:

-Nici un miros, zicea el, din tot bazinul meditaranean si-l cunosc foarte bine, nu seamana cu cel al bucatariilor italiene. Daca as fi plimbat de jur-imprejurul acestei mari legat la ochi, nu m-as insela. Nu e mirosul intepator afumat al hanurilor spaniole, care te face sa te usture gatul, si nu ramai nici cu acel miros de grasime incinsa pe care il simti deasupra plitelor franceze; si nu este nici duhoarea de lana calcinata de pe stradutele Islamului....care nu-mi este dezagreabila dar de care te saturi repede. Este o mireasma la fel de puternica, dar mai vesela...mai subtila......mai pagana. Ultimul miros al paganismului antic. Celelalte bucatarii miros a fanatism religios. Aici, ai zice ca efluviile gratarelorsi cuptoarelor urca asemenea unei ofrande spre narile largi si pofticioase ale unor zei ironici in timp ce bucatica cea mai buna este servita marilor preoti.....adica noua."

...................................................................................................

Reteta din aceasta seara, de fapt noapte spre dimineata, mi-a fost sugerata de pasajul anterior, apartinand lui Maurice Druon, se pare fin cunoscator intr-ale bucatariei si nu numai!

Citindu-l, mi-am amintit de un fel de mancare, foarte usor de preparat, foarte gustos si la-ndemana oricui.(daca si fiica-mea se incumeta sa-l faca, e clar!)

 Mai ales acum, vara, pe caldurile astea cand, daca-mi spune cineva ca are de gand sa stea sa bucatareasca-migaleasca pe langa cuptor, banuiesc interlocutorul de doua lucruri: ori isi bate joc de mine, ori e masochist!

De fapt ceea ce urmeaza e chiar reteta fiica-mi, facuta intr-o seara din greseala, nimerita si, ca atare pastrata !

Se ia un pachet de paste, de preferinta din grau dur.

Va spun din experienta: sunt atat de bune pastele din grau dur, ca eu as fi in stare sa le mananc fara nici un fel de adaos! Au ele un gust bun si fin!

Deci, revenind!

Se pun, in apa care clocoteste pe aragaz, pastele in functie de numarul de meseni. Se fierb 7-8 minute si se scurg. Nu se trec prin jet de apa rece pentru ca, spre deosebire de pastele cu care suntem obisnuiti, nu va veti trezi dupa fierbere cu oala plina cu amidon, de poti apreta cearceafurile in ea!

Intr-o cratita, puneti putin ulei de masline, o ceapa mica taiata cat mai fin, si o mana de bucatele de sunca afumata. Sunca, nu slanina!!! (am facut eu greseala asta!)

Cand ceapa s-a distuit (topit) si vecinii sunt cu nasurile in vant si saliveaza, puneti peste amestec, pastele fierbinti.  Amestecati bine si ridicati cratita de pe foc.

Amestecati Dvs.(sau puneti pe altcineva) intr-un castron, un borcan(el) de smantana cu vreo trei linguri cocosate de cascaval, un catel de usturoi pisat, sare si piper.(dupa gust si gusturi)

Si, cum va lasa inima: ori turnati amestecul de paste peste smantana, ori invers! 

Oricum, a treia posibilitate, nu prea exista!

Ideea este ca  acest talmes - balmes sa ramana cat mai fierbinte cand il  prezentati,  mandru de el, la masa!
Mirosul ajunge inaintea Dvs. asa ca, aveti cel putin jumatate de succes, asigurat !

Ce punem in farfurie, am vazut!

Dar ce punem in pahare? La asa ceva nu stai cu paharul gol si nu bei apa !!!
Pai, puteti face si Dvs. greseala mea  sa puneti in pahar un "Brunello di Montalcino"; si o sa va intrebati toata seara "cine dracu m-a pus?", asa cum am patit si eu !

Sau, ascultati sfatul meu si umpleti paharul cu o "Cramposie Selectionata" de la Prince Stirbey ! Mai ales acum vara! Un vin spintar, cu arome de fructe, vesel ca un cantec de tamburina napolitana!

Sa vedeti rezultat! 

O masa vesela ca o dimineata mediteraneana!

Sfatul meu si voia Dvs. !