NEGRESA

Intr-o sambata ploioasa, cam ce se poate face in afara de holbatul la stirile de la televizor, in care oricum nu mai crede nimeni, sau rasfoitul unei reviste (si ala in doru' lelii) Ca de citit ceva serios,parca......asa, mai spre seara.
Si parca ma apuca asa, un dor de prajiturit, chiar daca mi se pare ca suntem in Postul Pastelui.
Ei bine, atunci sa prajiturim ceva de post. Sa zicem o "Negresa" la fel de aromata si buna ca cea normala.
Reteta asta o am de la soacra sora-mi, Mamaie, musceleanca get-beget, mare mestera intr-ale bucatariei, indiferent de sezon sau restrictii religioase. Acum , probabil ii invata si pe altii sa faca prajituri dar, intr-o lume mult mai buna.
Sa incepem. Intr-un castron se pun de-a valma
2 cani de zahar,
2 linguri cacao,
6 linguri cu gem,
8 linguri cu ulei,
2 lingurite cu bicarbonat,
2 cani cu apa calduta si
4 cani cu faina.
Se amesteca totul foarte, foarte bine, dar nu se pune in tava unsa si tapetata cu faina, inaite de a se adauga "miroasnele". Care, ce prefera: scortisoara, cuisoare, etc. (Eu, de exmplu, pun in amestec doua linguri varfuite de coaja rasa de portocala amestecata cu zahar si pastrata in borcan la frigider).
Amestecul se toarna in tava unsa cu margarina si tapetata cu faina.
Cat sta prajitura la cuptor(cam 20 de minute) intr-un ibric amestec 100 gr. margarina cu doua linguri de cacao, 4 linguri de zahar si 50 ml. apa si cam o jumatate de fiola de esenta de rom.
Dupa ce prajitura este coapta, se scote si se unge cu amestecul fiert si se presara deasupra, din belsug, nuci zdrobite. Se mai lasa 5 minute in cuptorul incins dar fara foc.
E o minunatie!
P.S. Pentru cititorii mei fideli (sper sa fie!), un sfat:
e bine ca tava in care se pregatesc prajiturile, sa fie unsa cu unt sau margarina, tapetata cu faina si lasata la frigider cat timp sa pregatesc ingredientele prajiturii.
Deasemenea, pentru cei care vor o prajitura cu gust deosebit de fin, indiferent daca aceasta este de post sau preparata din ingrediente mai putin aromate,e bine ca tava sa fie unsa cu unt!

DE LA ELVETIENI CITIRE...

Trebuie sa recunosc: bucataria din "afara" nu este partea mea cea mai tare. Nu ca nu m-ar interesa, dar nu am facut niciodata pasiune pentru asa ceva. Am considerat si consider in continuare, ca romanii sunt destul de inventivi in a pune alaturi legumele si carnea, cat sa dea cele mai fericite combinatii.
Si, mai la urma, daca stam stramb si judecam drept, de fapt asta face toata lumea: combina legume cu carne.
Un exemplu cat se poate de clasic este aceasta reteta de ROSTI DE BERNA. Suna bine si international!
Usor de "construit", fara a avea nimic special, poate fi pregatita chiar de cei cu mai putina experienta in domeniul culinar, sau cei foarte grabiti sa puna ceva "repede in farfurie".
Decat un MC'...., ce vreti dvs. mai bine incercati asta. Timpul pierdut la MC'....in asteptarea sandvisului, este egal cu cel pregatiri acasa a acestui ROSTI.
Vorba bunica-mi,"macar stii ce bagi in gura"
1kg de cartofi fierti in coaja si raciti, se dau pe razatoarea cu gauri mari si se amesteca bine cu 100 g cubulete de Kaiser/bacon. Amestecul rezultat se prajeste in putin ulei de masline intr-o tigaie de teflon, cam 10 minute pe ambele parti. Cand a capatat o culoare rumen aurie, se presara deasupra cam 100 g de cascaval(incercati si cu telemea) si se adauga 3-4 linguri de lapte. Se acopera cu un capac si se mai lasa pe foc mic inca 10 minute.Se rastoarna pe platoul de servit.
Asta-i tot.
Aaa, ca vreti dvs. la ea sa mai adaugati ceva, cum ar fi doua oua ochiuri, asta-i cu totul alta poveste.
Eu v-as sfatui sa puneti alaturi de farfurie, un pahar de vin usor, un Merlot de vara de exemplu.
Pe mine personal -gustativ, olfactiv si vizual-, m-ar incanta combinatia dintre ROSTI si un pahar de Merlot "EASY by ENIRA"!
Si gata masa!
POFTA BUNA si, eventual, visati frumos la o vacanta in Alpi!

HAIHUI PRIN BUCURESTI (afară-i vopsit gardul...)

Ca, altceva mai bun ce sa faci intr-o sambata de sfarsit de iarna cu vreme frumoasa numai buna de plimbare?
Satula de baut cafeaua in picioare, pe fuga intre doua usi, mi-am zis ca am si eu dreptul la rasfat, macar o zi pe saptamana. Vreme frumoasa, Bucurestiul imbietor, hai la plimbare, imi zic.
Nimeresc in Dorobanti, cartierul alor mai fitosi dintre fitosi.
O cafenea mica,dichisita, cu o vitrina imbietoare: gurmanda din mine saliva efectiv in fata prajiturilor si produselor de patiserie expuse. CHOCOLAT-CREATEUR DE GOUT! A, bon,suna bine-mi zic si intru.
Primul impuls a fost sa ies.Incaperea mica, lume destula si fum de tigare, sa-l tai cu cutitul. Comand o crema cu arahide si bezea italieneasca si rog sa fie deschis un geam, o usa,sa pot respira normal. Si eu vorbesc din punctul de vedere al unei fumatoare. Ce trebuie sa fie pentru un nefumator!?
Dupa ce-mi recapat uzul normal al respiratiei, vine si crema, delicioasa de altfel! Privesc rafturile interioare. Multe specialitati de patiserie specific frantuzesti,prajituri care de care mai apetisante, creme sofisticate, inghetata, ce sa va spun? O placere pentru ochi si, banuiesc, nu numai.
Dar ce facem cu fumul de tigara? Dintre produsele expuse, foarte putine erau si ambalate. Daca s-ar interzice fumatul, ar fi chiar un loc deosebit de placut pentru o dimineata linistita.
Cu amintirea gustului delicios al cremei pastrat de papile,bantui prin Bucuresti. Prin magazine si mai mari si mai mici, casc gura la tot felul de .....chestii. Gusturi si gusturi! Nu se discuta. Buzunare sa ai. Si nu goale.
Se face totusi de pranzu-al bun si mai caut loc in care sa ma rasfat.
Sunt pusa pe frantuzisme , asa ca intru la FRENCH BACKERY. Suna ciudat! Nu-i nici franceza, nici engleza, romana de nici o culoare. Dar, vorba aia:"calic, calic, dar si sensibil". Localul dragut, cochet chiar, atmosfera intima.
Comand un Hachis de miel. Langa mine, cineva comanda o supa de legume si Hachis de pui. Si ne punem pe astepetat. Si asteptam. Si asteptam.Si iar asteptam. Si mai asteptam. Pana cand, domnisoara de langa mine atrage atentia ospatarului ca supa cam intarzie si timpul scurs ar fi fost suficient chiar daca atunci se culegeau legumele dintr-o gradina de la marginea Bucurestiului. La care ospatarul(sau cum s-o fi numind in francaza-engleza), total aerian,spune plin de candoare ca "a uitat de supa"!!!
Foarte tare, frate!
Dupa o alta pauza de asteptare, vine si Hachis-ul. Al meu de miel, al ei de pui. Numai ca nu aratau la fel. Adica al ei, era ceva cu carne de pui si niste...ciulama pe deasupra, al meu era ceva cu galben si maro.
Auu, zic, ceva nu-i in regula.
Dar, ma rog, asa o fi in Franta, ma gandesc eu ca o necunoscatoare.
Bref, in farfuria mea fierbinte era un piure din cei mai clasici fulgi de cartofi, fara gust si fara nici un Dumnezeu. Ceea ce trebuia sa fie carne de miel, era de fapt un amestec clasic de carne tocata de porc si vita, gras pana la satietate si cu lipsa totala a aceluiasi Dumnezeu. Era ceva spre musaca de cartofi intr-o bucatarie fara pretentii si posibilitati.
Sincer vorbind, ma asteptam ca, la asa un nume si la preturile practicate, sa fiu tratata ca intr-un local cu pretentii. Nu de fite, de civilizatie.
Adica mi se pare corect ca in momentul in care comand un anume fel de mancare sa-mi fie prezentat. Si merg si mai departe si spun ca la fel de normala ar fi si prezentarea unui vin care sa mearga la acel meniu. Dar, bietului ospatar, ce sa-i ceri? El uitase de supa comandata, dara-mi-te sa-i mai cer si"subtilitati"?
Concluzionand: nume franco-englez, atmosfera romaneasca: de la portiile de mancare foarte mari pana la servirea clientului si inevitabilul fum de tigare, totul este romanesc.
Ca am mai fost intr-un bar unde am cerut ciocolata alba si am primit o ciulama cu gust de alune, asta-i alta poveste!
Data viitoare si cu comparatiile de rigoare!
Concluzia? Merci neica, mi-a trecut cheful de frantuzisme plasate pe malul Dambovitei!